Toate companiile care, într-un fel sau altul, au contact cu ambalajele sau produsele ambalate trebuie să știe că, de la 1 ianuarie 2019, este modificat sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje și, în sarcina lor, intră noi responsabilități. În plus, pentru toate deșeurile de ambalaje generate, firmele au obligații de declarare, valorificare și reciclare, care, dacă nu sunt îndeplinite, generează penalități importante, arată o analiză realizată pentru Profit.ro de Carmen Dan, Manager Servicii de consultanță de mediu, PwC România, și Andreea Giovani, Manager sustenabilitate, PwC România. Așteptate de multă vreme, dată fiind modificarea modului în care sunt gestionate deșeurile de ambalaje, adoptată prin actul normativ publicat în iulie 2018, și anume, OUG 74/2018, proiectul de norme metodologice a fost publicat, în sfârșit, săptămâna aceasta, fiind lansat în dezbatere publică. Documentul aduce o serie de clarificări și răspunde, în parte, la întrebările referitoare la modalitatea prin care companiile trebuie să își adapteze sistemele de management al deșeurilor de ambalaje pentru ca, operațional, să îndeplinească obligațiile impuse.

Ziua Mondială a Mediului înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1972. Acest an a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaţionale în domeniul mediului, prin organizarea, sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferinţe privind problemele de mediu, la Stockholm, în Suedia, între 5-16 iunie.

La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua mondială a mediului înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului.

Deșeurile au un impact direct asupra mediului înconjurător. Unele ecosisteme pot fi grav afectate de gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau de aruncarea acestora.

Direct sau indirect, deşeurile ne afectează sănătatea şi bunăstarea în numeroase moduri: gazul metan contribuie la schimbările climatice, poluanţii atmosferici sunt eliberaţi în atmosferă, sursele de apă potabilă sunt contaminate, culturile cresc pe terenuri contaminate, iar peştii ingerează substanţe chimice toxice, după care ajung în farfuriile noastre…

Anul trecut tema recomandată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a fost #BeatAirPollution punând accentul pe combaterea poluării aerului. Anul acesta tema este #ForNature. ”Alimentele pe care le mâncăm, aerul pe care îl respirăm, apa pe care o bem și climatul care face planeta noastră locuibilă vin toate din natură. Cu toate acestea, sunt perioade excepționale în care natura ne trimite un mesaj. Pentru a ne îngriji de noi înșine trebuie să avem grijă de natură. E timpul sa te trezesti. Să luăm act. Să ne ridicăm vocea. Este timpul să facem mai mult bine pentru oameni și planetă. Ziua Mondială a Mediului, este timpul pentru natură”, se arată pe site-ul UNEP.

În perioada de vară, cantitatea de deşeuri provenite din lucrări de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a locuintelor crește semnificativ și cele mai multe dintre ele sunt depozitate ilegal, drept dovadă câmpurile sunt pline de moloz şi alte resturi de materiale.

Trebuie să conștientizăm că depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor provenite din lucrări de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a locuințelor poate produce consecințe greu de remediat.

Recuperarea unui sol contaminat poate dura până la 30 de ani pentru că în deșeurile provenite din lucrari de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a locuințelor pot fi întâlnite și unele periculoase ca azbestul, gudroanele și vopselele, metalele grele – crom, plumb, mercur –, lacurile, adezivii, policlorura de vinil, solvenții, compușii bifenili policlorurați, diverse tipuri de rășini utilizate pentru conservare, ignifugare, impermeabilizare etc.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară OLT-ECO face apel la olteni să respecte legea și să contacteze operatorul județean de salubrizare care oferă, persoanelor fizice sau juridice, servicii de colectare a deșeurilor provenite din lucrari de reamenajare și reabilitare interioară/exterioară a locuințelor.

Operatorul de salubrizare oferă soluții complete de colectare, transport, tratare și eliminare. În funcție de necesitățile dumneavoastră, puteti solicita tipul de recipiente necesar, care va fi amplasat în aproape orice locație dimensionată corespunzător accesului facil și în siguranță al autospecialelor, astfel:

  • Sacii PRE-PAID – cantități mici, până în 30 kg, numai buni atunci când vrei să îți renovezi apartamentul;
  • Skip-containerul metalic cu capacitatea de 3 m³, 6 m³ sau 9 m³ este varianta optimă în cazul cantităţilor medii de deşeuri provenite din lucrări de amenajare interioară și/sau exterioară;
  • Benele metalice de tip Abroll cu capacitatea de 12 m³, 18 m³ sau 24 m³ pentru lucrări de amenajare interioară și/sau exterioară din care rezultă cantități mari de deșeuri.

Acest site folosește cookie pentru a colecta informații despre vizitatori în scopul de a îmbunătăți experiența oferită acestora. Vă rugăm să consultați pagina pentru mai multe detalii sau să acceptați politica cookie prin apăsarea butonului "Acceptă cookie ".

Cookie settings

Below you can choose which kind of cookies you allow on this website. Click on the "Save cookie settings" button to apply your choice.

FuncționaleAcest site folosește cookie-uri funcționale. Fără aceste cookie-uri site-ul nu va funcționa.

AnaliticeAcest site folosește cookie-uri analitice pentru a face posibilă analiza și optimizarea site-ului pentru a oferi o experiență cât mai plăcută vizitatorilor.

Social mediaAcest site plasează cookie din reșele de socializare pentru afișarea conținutului de la terți precum YouTube și FaceBook. După caz, aceste cookie urmăresc datele personale.

PublicitateAcest site folosește cookie-uri pentru afișarea publicității de la terți bazate pe interesele dvs..După caz, aceste cookie urmăresc datele personale.

AlteAcest site plasează cookie-uri de la terți de la servicii terțe care nu sunt analitice, publicitare sau care aparțin unor rețele de socializare.